miercuri, 24 decembrie 2014

O minciună bună şi necesară

Mă gândeam, inspirat de o scenă cheie din filmul The Good Lie, cât de liniştitor este pentru tine ca adult să ştii că minţi tocmai de Crăciun?

Filmul este despre 4, distinşi de altfel, locuitori ai continentului african, mai precis ai Sudanului, care, după o adevărată saga, ajung în SUA pentru a îşi relansa vieţile oropsite. Scena despre care aminteam mai sus implică o întrebare incomodă: "Dar, în Sudan, Moş Crăciun de ce nu vine?"

Răspunsul este, pe cât de evident, pe atât de incomod: pentru că în ţări ca Sudan, lumea nu îşi permite să viseze la Moşi rumeni la faţă şi veseli care aduc cadouri, care zboară pe o sanie lăsând dâre de vis în urmă. Există locuri pe planetă unde oamenii sunt prea închistaţi în propria lor suferinţă.


Reflectaţi azi, mâine sau când veţi înmâna cadourile, la cât de norocoşi sunteţi că aveţi lângă voi copii sau adulţi în stare să râdă şi să se bucure de ceea ce primesc, să se simtă ocrotiţi şi preţuiţi. Reflectaţi la faptul că, deşi minciună, însăşi existenţa Moşului, provenită dealtfel din timpuri imemoriale, este o minciună bună şi mai ales necesară pentru că aduce linişte, apropiere, căldură.

Reflectaţi la linişte şi ţineţi minte că sunteţi enorm de norocoşi. Pentru că sunt locuri în care Moş Crăciun nu vine defel.

Şi apoi, când aveţi timp, uitaţi-vă şi la The Good Lie.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

In the moonlight there's always something magic

De obicei astfel de filme nu îmi vin mănuşă. Sunt prea siropoase şi le las să treacă aşa precum au venit. Dar n-am putut refuza oferta lui Woody şi am hotărât să îi dau o şansă lui Allen să mă surprindă din nou.

Şi nemernicul a făcut-o.

"Magic in the moonlight" îi dă o mare palmă lui Nietzsche. Desfinţează ocultul şi îl formează precum un cult. Pe lângă faptul că firul narativ este genial înşirat pe parcursul filmului, Woody surprinde prin coloana sonoră şi prin aşezarea în scene a personajelor. Special pentru a emfaza ce e important: iluziile sunt cele care ne fac să continuăm, să tragem aer în piept şi să luăm viaţa nu ca pe un simplu dat ci ca pe ceva magic şi unic, ceva ce ne aduce întotdeauna sub o lumină difuză, undeva într-o noapte când luna e plină.

Nu romantismul e ce te ţine la şi în film, nu jocul absolut al Emmei Stone sau performanţele sarcasmului pus în scenă de Colin Firth. Te apropie insolenţa. Te seduce nevoia de iluzie.

Uitaţi-vă la Magic in the moonlight, un film cum numai Woody Allen putea să îl facă.

Una dintre scenele mele preferate este cea a rugăciunii. Citez:

Nu ştiu dacă mă poţi auzi, şi nu am dus mereu o viaţă exemplară. Eu am...
Nu numai că am fost un sceptic, un necredincios, am fost mult mai rău...
Un om cu dispreţ pentru...
Pentru oamenii care au îmbrăţişat ideea că...există o figură de Tata binevoitor
acolo sus.
Mereu am susţinut că e copilăresc, confundarea dorinţelor cu realitatea,
strict pentru primitivi, toate speranţele pentru un...
Un scop în viaţă, un sens mai larg.
Ca toată suferinţa noastră e de fapt...Un plan măreţ.
Dar dacă ce am văzut târziu e ceva real atunci nu am toate răspunsurile.

scena al cărei început vi l-am expus e genială, vă las pe voi să vedeţi cum se termină (mai ales scena).

Miros un Oscar!

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Film Interstellar intrastelar

văzut şi Interstellar.

Se vede de la mai multe poşte şi găuri negre că este făcut de Nolan. Sunt foarte multe elemente din Inception care se regăsesc în Interstellar (şi aş putea spune chiar şi din Dark Knight anumite strategii ale integrării sunetului în planul acţiunii).

Filmul nu e SF deloc (poate e SF doar la faza cu andocarea care cinematic e imposibilă, indiferent dacă e făcută manual sau automat; da ştiu, SPOILER ALERT!). Foarte multe elemente sunt clare, "ei" de fapt sunt exact ce te poţi aştepta să fie, ştiinţa le poate explica pe toate.

Este însă o idee ce transcede din film şi care este, cred eu, ideea ce se doreşte a fi transmisă. Indiferent unde suntem, ce facem, cu cine vorbim, cum şi pe cine iubim, pe cine înjurăm, toţi, dar toţi care existăm unul lângă celălalt formăm un întreg, o fiinţă-colos cu enorm de multe suflete (aici includem şi trecutul şi viitorul). Spaţiul, timpul, gravitaţia, toate pot fi manipulate, controlate, pot coexista sau nu, însă dragostea este cea care trece de dimensiune, oricare ar fi natura acesteia. Indiferent dacă trecutul este o groapă de potenţial sau dacă viitorul este un val a cărui imensitate nici măcar nu ne-o putem închipui, dragostea întruchipează o dimensiune a umanităţii care lasă mult în spate celelalte dimensiuni şi forţe (spaţiul, timpul, gravitaţia, inerţia ş.a.m.d.) la nivelul potenţialului de a controla. Da, e posibil ca după postul ăsta hipiot să mi-o cam iau, dar asta e ideea clară a filmului. Pe lângă faptul că suntem fiinţe sociale, azi am mai realizat că suntem mai presus de toate şi fiinţe emotive. Şi mai ales, că asta ne uneşte.

Duceţi-vă să vedeţi Interstellar. Dar nu o faceţi decât dacă sunteţi odihniţi. Nu recomand să vedeţi filmul în timpul săptămânii după ce veniţi de la serviciu (vine 1 decembrie, dacă nu aveţi ce face ar fi o idee bună să îl vedeţi). E genul de film de la care ieşi puţin încruntat, poate pentru că nu l-ai înţeles şi vrei să îl mai vezi de vreo trei ori, sau poate l-ai înţeles perfect dar pui încruntat ideile în ordine pentru a extrage esenţa.

Un film bine făcut ce a fost lăudat în stânga şi în dreapta că ar aparţine genului SF dar e bine că nu a fost deloc aşa.


joi, 30 octombrie 2014

Turment

Săptămâna aceasta este ultima dinaintea votului pentru Marele Bărbos al Ţării.

Tot ceea ce suntem, tot ceea ce facem, modul în care ne comportăm, cu semenii, cu lucrurile ce ne înconjoară, cu partenerii din trafic, cu copiii, cu rudele, cu clienţii, cu banii şi cu tot ce ne dictează algoritmic viaţa reprezintă o dogmă ce ne-a fost implantată gradual de către educatorii, dascălii şi nu în ultimul rând, părinţii noştri.

Da! Părinţii noştri care nu au avut viziunea de a ne determina la momentele cheie existenţa de acum. Prin vot. Părinţii care s-au gândit la votare ca la o pedeapsă a trecutului şi nu ca la o celebrare a oportunităţilori viitorului.

Părinţii sunt cei care ne-au format comportamentul social; unii ne-au închistat, alţii ne-au lăsat liberi. Şi nu, nu banii au dictat, nu foamea a determinat reacţia la vot, ci dorinţa asiduă de a îi pedepsi pe cei din trecut, pe care culmea i-au şi ales, tocmai din cauză că s-au lăsat orbiţi de trecut.

Acum se întâmplă acelaşi lucru cu enorm de mulţi dintre noi. Suntem rezultatul unei răzbunări oarbe, fiind înconjuraţi de aşa zişi oameni care funcţionează pe principiul tupeului mai mare. Vedem asta în comportamentul primitiv, în reprimarea iniţiativelor chiar dacă unele tâmpe, măcar îndrăzneţe. Vedem în trafic unde primează accidentele în detrimentul priorităţii. Vedem în modul de alimentaţie, în formele de distracţie, în şcoli, în modul în care profesorii se simt titulari şi atât, în demotivarea celor care doar iau bacul, nu devin absolvenţi de liceu.

Ce e mai grav este că transmitem starea de nevolnicie care caracterizează majoritatea îngrijorătoare a membrilor aceste societăţi în care toţi respirăm deopotrivă, direct către copiii noştri. Ce valori, valenţe şi virtuţi îi caracterizează pe copiii/elevii/adolescenţii de azi? Banul nemuncit? Bacul luat şi atât?

Duminică votăm. Unii spun că prezenţa va fi mare, de peste 60%. De parcă ar conta. Dacă duminică votul este rezultatul unei refulări, nu am făcut nimic. Nu înţelegeţi că sprijin continuitatea. Nicidecum! Sprijin votul inteligent, gândit, voit nu împins de la spate. Dacă duminică votăm, contăm, zic unii! Eu zic doar că dacă duminică votăm corect, determinăm, dăm formă poate cu mai mult fond.

Închei cu un citat care să vă dea de gândit.

„În România, tipul omului inteligent şi unanim simpatizat este chiulangiul sistematic, pentru care viaţa este un prilej de capriciu subiectiv, de exerciţiu minor al dispreţului, de negativitate superficială. N-am întîlnit om care să aibă o mai slabă aderenţă la valori ca românul” – Emil Cioran

Votaţi duminică pentru România, nu pentru români. Nu intraţi în clubul chiulangiilor sistematici.

duminică, 5 octombrie 2014

Pentru că Marcel a fost Proust

Chestionarul lui Proust, precursorul oracolului.

– Trăsătura principală a caracterului meu este…
– Principala calitate pe care o vreau la un bărbat este…
– Principala calitate pe care o vreau la o femeie este…
– Ce apreciez mai mult la prietenii mei…
– Defectul meu cel mai mare…
– Ocupația mea preferată…
– Visul meu de fericire….
– Care ar fi cea mai mare nefericire…
– Ce mi-aș dori să fiu…
– Țara în care mi-ar plăcea să locuiesc…
– Culoarea mea preferată…
– Floarea mea preferată…
– Pasărea mea preferată este…
– Prozatorul meu preferat este…
– Poetul meu preferat…
– Personajul de ficțiune preferat…
– Eroina din istorie favorită…
– Eroul din viața reală…
– Numele meu preferat este…
– Ce urăsc cel mai mult…
– Personaj istoric detestat…
– Talentul pe care mi-aș fi dorit să-l am, nativ…
– Cum mi-aș dori să mor…
– Greșelile pentru care am cea mai mare indulgență…
– Deviza mea este…

vineri, 3 octombrie 2014

Pentru că te poţi apuca să citeşti, să lustruieşti un os, să înoţi, să înveţi un copil cum să tragă cu cornete, să baţi ouă, să joci şah, să te întorci la ţară, să faci singur un puzzle, să vorbeşti cu un grup neorganizat de copii, să îţi faci o cafea şi să scuipi la prima sorbitură, să îţi coşi un ciorap care nu are pereche, să urci pe munte, să scrii o vedere din Bucureşti către o persoană tot din Bucureşti, să asculţi muzică foarte încet, să mănânci o felie cu untură şi sare pe deasupra, să bei o bere de abaţie, să alergi, să ţipi, să creşti o boabă de fasole, să te cerţi, să nu te împaci cu tine, să nu stai, să comunici tacit, să iei decizii pripite, să duci gunoaiele, să desenezi cu carioci uzate, să cari cărţi, să sapi o groapă şi să ascunzi în ea temeri, să uiţi, să încerci, să priveşti în spatele unui bloc, să fotografiezi fără aparat, să gândeşti o stare, să înveţi.

luni, 22 septembrie 2014

Oare de ce?

Şi eu ca şi alţii dintre voi am citit despre situaţia de aici.

Nu zic de faptul că pe alocuri s-a exagerat în a pune la zid de către de altfel stimabilul domn Pleşu, opinia unui cetăţean român care se întâmplă să fie popular şi să se numească Radu Beligan. Când Beligan juca în filme, domnul Pleşu de-abia învăţa să scrie.

Însă problema nu este asta. Problema este cine semnează scrisoarea deschisă către dl. Pleşu. Hai să îi enumerăm: Florina Cercel, Adela Mărculescu, Marin Moraru, Costel Constantin, Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Daminescu și Florin Apostol.

Oare de ce nu semnează Smiley, Cabron, Sore, Moga, Randi, Raluk şi mulţi alţii de care oricum eu nu prea ştiu fiindcă nu prea îi ascult?

Răspunsul e simplu şi îl ştiţi şi voi la fel ca şi mine.

Vot plăcut!

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Hexafish

Odată cu începutul şcolii apar lucruri noi, tentaţii noi şi alte asemenea. La şcoală am auzit un dialog între două fetiţe de clasa a II-a: "Mi-am luat tabletă. Am foarte multe aplicaţii şi nu mă mai dezlipesc de ea! Şi eu am de mult tabletă".

Problema nu este utilizarea tabletei, am mai spus-o. Problema este...punerea problemei.

Tot de ceva zile mi s-a spus că unele învăţătoare sunt asaltate la sala de clasă de eleve în special de tot felul de brăţări primite cadou făcute manual de elevele respective din elastice colorate.


Exact tipul ăsta de activitate care implică un soi de concentrare mult mai pertinent face parte dintre activităţile care pot constitui dezlipirea de mângâiat ecrane capacitive. Bineînţeles, sunt şi multe altele precum sportul, drumeţiile, gătitul, modelatul de plastilină ş.a.m.d.


vineri, 12 septembrie 2014

Logarea în 2 paşi

Că tot a sărit online-ul obştesc că de ce să îşi dea lumea adresa de Google mail pe siteuri care promit că o verifică dacă e în lista neagră de vreo 5 milioane de adrese sparte în paişpe, că e posibil ca ei să adune respectivele adrese şi uite aşa rezultă o frumoasă bază de date cu muuulte emailuri. Eu am rezolvat de mult problema. Folosesc autentificare în 2 paşi acolo unde se poate.

Puteţi vedea procedura pe larg aici pentru G-mail.

2-tier-hot-tub-step

Adaugă